Concursuri & competiții de șah

Dacă joci șah, ai la dispoziție numeroase competiții în care să îți demonstrezi măiestria. Pe lângă Superligă (Campionatul Național pe echipe), sub egida federației de specialitate se desfășoară turnee pe tot timpul anului.

Pentru exemplificare, iată ce competiții au fost incluse în calendarul din acest an, publicat pe site-ul oficial al Federației Române de Șah:

  • Campionatul Național individual de seniori/senioare (șah clasic)
  • Campionatul Național de amatori
  • Campionatul Național pe echipe masculine – Divizia B
  • Campionatul Național individual de seniori/senioare (rapid, blitz, dez)
  • Campionatul Național Universitar
  • Campionatele Naționale individuale de juniori (clasic, rapid, blitz, dez)
  • Romania Grand-Prix
  • Grand Chess Tour
  • Street Chess
  • Campionatul Național Individual pentru veterani (clasic, rapid, blitz, dez)
  • Campionatul Național pe echipe de juniori și tineret (clasic, rapid, blitz)
  • Campionatul Național pentru nevăzători
  • Turneul internațional al României – feminin (șah clasic)
  • Campionatul Național pe echipe mixte juniori
  • Festivalul Internațional al României
  • Open-ul Internațional al României
  • Campionatul National pe echipe seniori/ senioare (șah rapid & blitz).

Toți participanții și însoțitorii prezenți la Campionatul Mondial de Șah de juniori, care s-a desfășurat la Mamaia în perioada 5-17 septembrie, au fost invitați la meciul de fotbal Farul Constanța vs FC Argeș (3-0), în urma unui parteneriat semnat între Federația Română de șah și „Regele” Gheorghe Hagi, în cadrul campaniei „Sportul rege crede în sportul minții”.

În paralel cu concursurile organizate de federație, există competiții ale entităților publice sau private. Astfel, sunt Open-uri ale orașelor sau întreceri organizate de școli și cluburi de șah. Jucătorii de top pot lua parte și la turnee internaționale de prestigiu.

De exemplu, în luna august, la București a fost organizat un turneu cu fond de premiere de 100.000 de euro, la care au participat 10 mari maeștri internaționali: Alireza Firouzja (Franța) – locul 2 în lume; Levon Aronian (SUA) – locul 6 mondial; Fabiano Caruana (SUA) – locul 4; Wesley So (SUA) – câştigător al GCT 2021 şi câştigător al etapei Paris Rapid & Blitz 2021; Shakhriyar Mamedyarov (Azerbaijan) – locul 3 la GCT 2021 şi câştigătorul Superbet Chess Classic România 2021; Ian Nepomniachtchi (FIDE) – locul 5 în lume, challenger la titlul mondial în cadrul CM 2021; Richard Rapport (Ungaria) – locul 10 mondial; Maxime Vachier-Lagrave (Franța) – locul 2 la GCT 2021; câştigător al Cupei Sinquefield 2021 şi câştigător al GCT Croaţia 2021; Leinier Dominguez (SUA) și Bogdan Deac (România) – cel mai bun șahist al României (locul 59 mondial), care a obținut titlul de mare maestru (GM) la 14 ani și 7 luni, devenind la vremea respectivă cel mai tânăr GM din lume.

Premierea a fost făcută de Ana Maria Brînză (Popescu), campioana olimpică la spadă, care a mărturisit că a fost îndrumată spre șah de bunicul ei, dar a preferat un sport mai dinamic.

Marii maeștri internaționali ai șahului au fost prezenți la București și cu ocazia Superbet Chess Classic România 2022, prima etapă din cele cinci ale turneului internațional Grand Chess Tour. Prima mutare, simbolică, a fost făcută de multiplul campion Garry Kasparov. Premiile competiției din capitala României au fost de 350.000 dolari.