Jocul de şah, apărut pentru prima oară în India, fiind inspirat cel mai probabil de divizarea armatei în patru părţi, așa cum a scris Jawaharlal Nehru, în lucrarea „Descoperirea Indiei”. Era vorba despre împărțirea oștirii în infanterie, cavalerie, care de luptă şi elefanţi. La această organizare a recurs Ceandragupta Mauria, cel care a condus primul stat indian centralizat, în jurul anului 320 î.e.n.
Potrivit altor opinii, este posibil ca șahul să fi fost inventat de persani sau de chinezi. Cert este că acest joc își are originile pe continentul asiatic, de unde a ajuns în Europa pe poarta reprezentată de Turcia, potrivit descoperirilor făcute de arheologi.
Primele atestări legate de existența jocului de șah în țara noastră apar în secolul al XVIII-lea. Referirile sunt indirecte. Concret, în lucrări precum „Culegere de studii şi documente cu privire la istoria românilor” de Nicolae Iorga sau „Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române” de Lazăr Șeineanu sunt menționate obiecte vestimentare cu „şatrange”, „şatranci”, „şătrinci”, „sandraci”, care reprezentau denumiri arhaice ale jocului.
Prima victorie a unui român într-un turneu internațional de șah (Marele turneu handicap, cu 26 de participanți) a fost consemnată în 1880, la Paris, aparținând lui Hercule Anton Gudju.
Totuși, cea mai veche fotografie înfățișând doi români jucând șah datează abia din 1890. Unul dintre ei era Traian Mureșianu, fiul unui văr al lui Andrei Mureșanu, autorul poemului “Deșteaptă-te, române!”. Potrivit site-ului stere.ro, în același an s-a deschis primul club de şah din România, la iniţiativa unui grup de jucători bucureşteni, în frunte cu Mauriciu Armand. Clubul avea sediul la cafeneaua Kübler/cafe-ul “Boulevard” şi număra 102 membri. Pe atunci, printre personalităţile şahului autohton se numărau generalul S. Scheletti, actorii Matei Millo şi Petre Liciu sau muzicianul L. Wiest.
În 1903, căpitanul P. Vasilescu a publicat „Elementele jocului de şach”, primul manual dedicat acestui joc (96 de pagini). Prima revistă dedicată exclusiv șahului urma să fie tipărită în 1914.
În 1920, la Bucureşti, a fost înființat „Cercul de Şah”, care concentra multe din somităţile Capitalei şi număra peste 80 de membri. În 1924 a fost publicată o fotografie a lui Mihai I, viitorul Rege al României, în vârstă de doar 3 ani, în faţa tablei de şah.
Federația Română de Șah a fost înființată pe 4 ianuarie 1925, fiind una dintre fondatoarele Federației Internaționale de Șah (FIDE). După ce actul de constituire al F.R. Şah a fost oficializat pe 14 martie 1926 prin adeziunea a 26 de cercuri de şah din ţară, a fost ales un Comitet Director prezidat de Mihail Sadoveanu, care a devenit preşedintele Federaţiei.
În perioada decembrie 1926 – ianuarie 1927 a avut loc primul Campionat naţional masculin „al României Mari”. Tot sursa menționată scrie că în 1930, în onoarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, au avut loc „Congresul amatorilor de șach” și un puternic turneu, la care au participat cei mai buni jucători români.
De-a lungul timpului, șahiștii români au obținut rezultate remarcabile pe scena internațională. Cei mai importanți sunt membri de onoare ai federației de specialitate: Ion Gudju, Pius Brânzeu, Maria Albuleț, Corneliu Butnariu, Florin Gheorghiu, Mihail-Viorel Ghindă, Louis Haritver, Attila Hosszu, Ion Lehaci, Mircea Pavlov, Margareta Perevoznic, Elisabeta Polihroniade, Corvin Radovici, Elena Răducanu, Emanoil Reicher, Margareta Teodorescu, Anghel Vrabie, Sergiu Grunberg, Valentin Stoica.